HOTARARE nr. 1 din 6 ianuarie 2017
pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată
EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 6 ianuarie 2017
Data intrarii in vigoare : 6 ianuarie 2017
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al
ART. 1
Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, sumă stabilită în bani care nu include sporuri şi alte adaosuri, se stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166,00 ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.
ART. 2
(1) Stabilirea salariului de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei la 2.000 lei, pentru fiecare contract individual de muncă în care salariul minim este stabilit sub cel menţionat în prezenta hotărâre, în măsura în care, potrivit legii, fapta nu constituie infracţiune.
(2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se completează cu dispoziţiile
ART. 3
La data prevăzută la